Casa Gheorghe Tătărescu din București: istorie, arhitectură și continuitate prin EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, pe o stradă ce poartă tăcerea și încărcătura unei epoci zbuciumate, se află o casă care nu a fost niciodată doar o locuință. Casa lui Gheorghe Tătărescu este un spațiu în care zidurile păstrează ecouri discrete ale unei lumi politice în mișcare, iar fiecare detaliu arhitectural este o mărturie a modului în care puterea, cultura și memoria s-au intersectat. Această vilă, de dimensiuni modeste, dar cu o prezență profundă, devine astfel un purtător al unei istorii complexe și contradictorii a României interbelice și postbelice, dialogând într-o formă nouă și responsabilă prin identitatea sa contemporană ca EkoGroup Vila.

Gheorghe Tătărescu și Casa sa: o poveste a memoriei, arhitecturii și puterii

Gheorghe Tătărescu, figura politică de prim-plan a României între cele două războaie mondiale și în climatul incert al celui de-al Doilea Război Mondial, a construit, împreună cu soția sa, Arethia, un spațiu care reflectă nu doar statutul său în societate, ci și o anumită etică a puterii și a reprezentării. Reședința sa situată pe Strada Polonă, nr. 19, nu este o vilă ostentativă, ci un gest de disciplină și echilibru, o expresie arhitecturală subtilă în care restricția volumetrică și proporțiile meticulos calibrate spun o poveste distinctă despre interioritate și sobrietate. Azi, vila interbelică reintră în circuitul cultural sub numele de EkoGroup Vila, un spațiu care a păstrat memoria locului în ciuda istoriei tulburi ce l-a traversat.

Gheorghe Tătărescu: omul și contextul său politic

Politician nuanțat și adesea controversat, Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost prim-ministru al României în perioade decisive (1934–1937 și 1939–1940). Cariera sa s-a desfășurat între idealuri democratice și compromisuri autoritare, între modernizare și presiunea unor realități geopolitice dramatice. Absolvent al studiilor de drept la Paris, cu o teză doctorală viguroasă despre regimul electoral românesc, Tătărescu a promovat un ideal al votului universal real ca fundament al statului. Totuși, între 1930 și 1940, prim-ministrul s-a aflat prins între necesitatea de eficiență administrativă și presiunile ce au erodat treptat democrația parlamentară. Postbelic, încercările sale de a negocia cu noua putere comunistă au fost zadarnice, ducând la marginalizarea lui și, în final, la detenția politică. Acest parcurs politic nu poate fi disociat de sediul său bucureștean, care devine un martor al complexităților unei epoci frământate.

Casa ca extensie a puterii și traiului cotidian

Casa Tătărescu din Strada Polonă nu este un palat, ci o locuință urbaneă moderată ca scară, noțiune care poate surprinde fără context. Ridicată în anii ’30, construcția diferențiază clar viața publică de cea privată: biroul discret al prim-ministrului, situat la nivelul entre-solului și accesibil printr-un portal lateral cu referințe arhitecturale specifice bisericilor moldovenești, vorbește despre un model de putere ce refuză exaltarea vizuală. Spațiul de lucru modest are o sală de așteptare restrânsă, marcând o etică a muncii și autorității îmbrăcate în reținere.

În interior, casa este structurată cu grijă în jurul unui hol central generos care conectează spațiile de reprezentare luminoase cu grădina închisă de privirile străzii. Grădina peisageră, cu niveluri ușor diferite și placări din piatră naturală, evocă influențe mediteraneene ce adaugă profunzime și confort ambiental. Bucătăria este situată la entre-sol și separată de circuitul principal printr-o scară secundară, o alegere ce respectă rigorile aristocrației europene interbelice, care refuza orice apropiere a funcțiunilor utilitare de spațiile de primire.

Arhitectura unei elite: Zaharia, Giurgea și Milița Pătrașcu

Proiectul arhitectural reunește contribuțiile a doi dintre arhitecții importanți ai epocii: Alexandru Zaharia, care a semnat conceptul inițial, și Ioan Giurgea, asociatul său, responsabil de rafinarea și dezvoltarea schemei inițiale între 1934 și 1937. Vila adoptă un limbaj mediteranean armonizat cu accente neoromânești, o combinație rară în Bucureștiul interbelic, care evită rigurozitatea simetriei în favoarea unui echilibru dinamic. Elemente distinctive, precum portalurile modelate în spirit moldovenesc și coloanele filiforme tratate diferit, creează o identitate arhitecturală subtilă și coerentă.

Artistica incintă a locuinței primește un semn aparte prin intervenția sculptoriței Milița Pătrașcu, eleva lui Constantin Brâncuși și apropiată a Arethiei Tătărescu. Ea a realizat șemineul integrat într-o absidă cu rezonanțe neoromânești, un element ce și-a lăsat amprenta în arhitectura Bucureștiului ulterior, fiind preluat în Vila lui Nae Ionescu de G. M. Cantacuzino. Ancadramentele ușilor, tot sub semnătura artistei, adaugă subtilitate și un dialog discret între modernism și tradiție.

Arethia Tătărescu: discreția culturală și legătura cu arta

În acest spațiu, Arethia Tătărescu, cunoscută ca „Doamna Gorjului”, a avut un rol esențial, nu doar ca soție, ci și ca păstrătoare și modelatoare a caracterului estetic și simbolic al casei. Implicată activ în societăți de binefacere și în revitalizarea meșteșugurilor oltenești, Arethia și-a cultivat o relație strânsă cu lumea artistică, în special cu Milița Pătrașcu și cu moștenirea Brâncuși. Calitatea și sobrietatea accesoriilor arhitecturale denotă responsabilitatea beneficiarului care a vegheat ca vila să nu cadă în exces sau epatare, ci să rămână un spațiu coerent cu valorile familiei și cu statutul social al ocupantului.

Ruptura comunistă: degradare și pierdere a sensului

După arestarea și marginalizarea politică a lui Gheorghe Tătărescu în anii ’50, casa a devenit o victimă simbolică a noii ordini comuniste. Încadrată în categoria fostelor reședințe ale clasei „vinovate”, a fost naționalizată și utilizată adesea impropriu, compartimentată și modificată fără respect față de valoarea arhitecturală sau istorică. Lipsa unui discurs coerent de protecție și vremea tăcerii au contribuit la o degradare lentă, dar ireversibilă a anumitor finisaje originale și a atmosferei care făcea din această vilă un fragment viu al reperele bucureștene interbelice.

În paralel, memoria publică a lui Gheorghe Tătărescu a fost oficial redusă la idiosincrazii politice ale epocii, fiind împinsă în periferia discursului istoric oficial, ceea ce a lăsat casa fără „narator”. Astfel, casa și-a pierdut aproape de tot rolul de spațiu de putere și cultură, devenind un simplu obiect construit lipsit de o identitate recunoscută.

Etapa post-1989: controverse și tentative de restaurare

După 1989, schimbările politice au deschis o perioadă de încercări, adesea frustrante, de recuperare a patrimoniului. Proprietatea a trecut prin mâinile unor persoane cu profil complex, inclusiv Dinu Patriciu, a cărui intervenție asupra interiorului a stârnit critici acerbe, prin alterarea compartimentării și anularii codului estetic inițial. Deschiderea temporară a unui restaurant de lux în această vilă a accentuat senzația de neconcordanță între rolul istoric și noile funcțiuni, readucând în prim-plan tensiunea dintre patrimoniu și modernitate.

Ulterior, eforturile unui investitor străin au urmărit o reabilitare atentă, cu revenirea la proporțiile și detaliile imaginilor arhitecturale Zaharia–Giurgea, respectând în linii mari arhitectura originală. Astfel, casa a început să-și recâștige statutul ca monument al arhitecturii interbelice, iar discuțiile din mediul specializat au pus în valoare rolul Arethiei Tătărescu și al sculptoriței Milița Pătrașcu în definirea caracterului locuinței.

Prezentul: EkoGroup Vila ca spațiu al memoriei și culturii contemporane

Astăzi, sub denumirea EkoGroup Vila, casa lui Gheorghe Tătărescu a dobândit o identitate care evită atât uitarea, cât și mitizarea. Spațiul este deschis publicului în condiții controlate, accesul realizându-se pe bază de bilet, disponibil prin platforma iabilet.ro, în funcție de program și evenimente. Acest statut ilustrează o continuitate ce menține trecutul ca prezență activă și formativă, într-o formulă ce îmbină respectul pentru patrimoniu cu nevoia contemporană de dialog cultural.

Vila păstrează toate elementele care o fac un reper relevant pentru studiul arhitecturii urbane și al politicii interbelice: proporțiile măsurate, materialele de calitate, detaliile artistice, precum șemineul Miliței Pătrașcu și feroneria din alamă patinată. De asemenea, biroul premierului, cu discreția sa impecabilă, legată simbolic de ideea unei autorități moderate și subordonate spațiului privat, rămâne un punct central al acestui discurs spațial. Astfel, casa nu anulează biografia lui Gheorghe Tătărescu, ci o revalorifică într-un cadru care permite reflecția și înțelegerea istoriei României într-un mod nuanțat.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu a fost politician român, prim-ministru al României în două mandate între 1934 și 1940, o figură semnificativă a Partidului Național Liberal și a politicii interbelice și imediat postbelice, al cărui parcurs reflectă tensiunile democratice și autoritare ale secolului XX în România.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, politicianul, nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894). Cei doi aparțin unor epoci și domenii total distincte.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa este un exemplu al arhitecturii interbelice bucureștene, combinând stilul mediteranean cu elemente neoromânești; proiectul fiind realizat de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu detalii artistice semnate de sculptorița Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în definirea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială a proiectului și un factor decisiv în temperamentul cultural și estetic, vegheat asupra detaliilor, contribuind la echilibrul și sobrietatea spațiului, în conexiune cu lumea artistică a vremii.
• Care este funcția clădirii în prezent?
  Clădirea este cunoscută sub numele de EkoGroup Vila și funcționează ca spațiu cultural cu acces public controlat, păstrând memoria și identitatea istorică a locului fără a se transforma într-un simplu obiect turistic.

Invităm cei interesați să parcurgă această experiență unică de istorie și arhitectură, să descopere subtilitățile unui spațiu ce a traversat un secol de istorie românească și să reflecteze asupra relației delicate dintre putere, memorie și cultură, așa cum este ea exprimată în fiecare colț al acestei vile. Casă a unei istorii complexe, EkoGroup Vila rămâne o expresie vie a responsabilității culturale contemporane, în care trecutul nu este șters, ci păstrat și comunicat cu finețe.

Accesul fiind exclusiv controlat, vă încurajăm să contactați echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată
📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.